Acasa

Agenţia Naţională Transport Auto – este autoritatea care asigură implementarea documentelor de politici publice şi strategiilor naționale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere, controlează şi supraveghează respectarea legislației naționale şi internaționale în domeniu de către operatorii de transport rutier şi de către întreprinderile ce desfășoară activități conexe transportului rutier.
 
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 539 din 23.04.2008, cu privire la crearea Agenţiei Naţionale Transport Auto, printre principalele atribuţii ale Agenţiei sînt: 
 
implementarea prevederilor şi cerinţelor acordurilor internaţionale şi convenţiilor în domeniul transportului auto la care Republica Moldova a aderat, a actelor legislative şi normative naţionale ce reglementează activitatea transportului auto de mărfuri şi călători; 
monitorizarea procesului de editare, efectuare a schimbului de autorizaţii internaţionale unitare cu ţările străine în conformitate cu acordurile bilaterale şi eliberarea acestora agenţilor transportatori din Republica Moldova; 
verificarea şi sistematizarea informaţiei privind utilizarea autorizaţiilor internaţionale unitare de către agenţii transportatori autohtoni; 
admiterea agenţilor transportatori autohtoni la efectuarea transporturilor internaţionale 
eliberarea actelor în conformitate cu Nomenclatorul permiselor şi certificatelor, conform legii.